EU Newsroom

XPO Logistics pune siguranţa angajaţilor pe primul loc în perioada pandemiei de COVID-19

Comunicat de presa | Lyon, France | 14 Aprilie 2020

Se iau măsuri cuprinzătoare pentru a proteja forţa de muncă globală, prin deplasarea consumabilelor medicale critice, a costumelor de protecţie, alimentelor şi băuturilor, precum şi a principalelor produse pentru gospodărie 

XPO Logisticsun furnizor global de vârf pentru soluţii privind lanţul de aprovizionare, s-a adaptat rapid la instalarea pandemiei de COVID-19, pentru a-şi salva forţa de muncă şi menţine continuitatea serviciilor vitale. Compania foloseşte ocombinaţie de măsuri de protecţie riguroase, cu tehnologie şi comunicaţii virtuale, pentru aajuta la menţinerea siguranţei angajaţilor din toate cele 30 ţări în care îşi desfăşoară activitatea.  

Echipele XPO lucrează în condiţii fără precedent, pentru a transfera prin lanţurile de aprovizionare bunurile de importanţă critică, inclusiv produsele medicale, echipamentul de protecţie personală, alimentele şi băuturile, dispozitivele de telecomunicaţie, articolele pentru gospodărie şi aprovizionarea întreprinderilor. Compania asigură un sprijin esenţial clienţilor industriali, din comerţul cu amănuntul şi celor instituţionali, precum şi agenţiilor guvernamentale.  

Malcolm Wilson, director executiv al XPO Logistics Europa a declarat: „Principala noastră prioritate este de a realiza siguranţa colegilor noştri, ajutând totodată clienţii şi comunităţile pe tot parcursul crizei. Datorită echipei noastre excepţionale, rezolvăm probleme cu care nu am crezut că ne vom confrunta vreodată.” 

Aproape toate amplasamentele XPO continuă să funcţioneze, cu întreruperi scurte, pentru ocurăţenie meticuloasă, după cum este necesar. Clienţii au acces neîntrerupt la toată gama de servicii de transport ale companiei: încărcături de camioane dedicate şi nededicate, încărcături mai mici decât cele pentru camioane, last mile, gestionarea transporturilor şi expedieri globale.  

În plus, XPO ajută autorităţile naţionale, regionale şi locale la gestionarea crizei. În Spania, compania distribuie măşti şi alte echipamente de protecţie pentru Junta de Castilla e León. În Statele Unite, XPO a încheiat un parteneriat cu Departamentul de Gestionare a Urgenţelor din Oraşul New York, pentru distribuirea materialelor de primă necesitate către persoanele izolate în epicentrul pandemiei. 

XPO a trecut repede la implementarea unor protocoale de operare cuprinzătoare, care pun pe primul loc siguranţa angajatului, asigurând totodată responsabilităţile companiei ca furnizor desemnat pentru asigurarea serviciilor esenţiale din infrastructură.

  • Angajaţii XPO din lumea întreagă lucrează de la distanţă, dacă este posibil. Pentru angajaţii care trebuie să lucreze pe amplasamente, compania respectă îndrumările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), ale autorităţilor naţionale şi propriile protocoale privind sănătatea şi siguranţa. 

  • Compania a introdus programe online în şapte limbi, pentru a ajuta angajaţii să gestioneze schimbarea în timpul pandemiei. Acestea cuprind sesiuni video despre sănătate şi siguranţă, gestionarea stresului şi telelucru, precum şi informaţii despre politicile speciale aflate în vigoare. 

  • Toate locurile de muncă XPO se conformează îndrumărilor privind distanţarea socială. Acolo unde este posibil, au fost ridicate bariere între posturile de lucru şi se folosesc demarcaţii pe podea, pentru a limita contactul dintre angajaţi. Accesul vizitatorilor în birourile XPO şi în amplasamentele de pe teren este restricţionat. 

  • Prin comunicarea regulată, angajaţii sunt ţinuţi la curent cu îndrumările autorităţilor locale, iar managerii locaţiilor, membrii din conducerea echipelor şi personalul de la resurse umane participă la întruniri înainte de începerea schimburilor, pentru a pune accent pe distanţarea socială şi pe importanţa părăsirii locului de muncă la cel mai mic semn de boală. Aceste politici sunt evidenţiate suplimentar prin postere amplasate peste tot în cadrul facilităţilor. 

  • Şoferii XPO şi subcontractanţii transportatori efectuează livrări fără contact, când este posibil, folosind verificarea imaginii digitale ca dovadă a livrării şi gestionând capacităţile de pe platforma digitală pentru mărfuri a companiei. 

  • Compania a stabilit măsuri suplimentare de curăţenie la locul de muncă şi le asigură angajaţilor echipamentele de protecţie personală şi materialele de sanitizare, fiind implementate măsuri de procurare care să monitorizeze nivelul inventarelor. 

  • XPO a creat un portal COVID-19 în mai multe limbi, unde angajaţii pot să acceseze online informaţiile privind siguranţa, politicile companiei, măsurile de prevenţie şi informaţiile despre eventuale ajutoare sociale.